Privesc spre Crucea lui Isus.

                                      Ioan 19:14-17

            „Era ziua pregătirii Paștelor, cam pe la ceasul al șaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!”

            Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru? Le-a zis Pilat.

            Preoții cei mai de seamă au răspuns: „Noi        n-avem alt împărat decât pe Cezarul!”

            Atunci, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus și L-au dus să-L răstignească.

          Isus, ducându-și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii”, care în evreiește se cheamă „Golgota”.

            Să nu ne minunăm de vremurile din zilele noastre, ciudate; pentru că trăim vremurile Bibliei și Domnul Isus Cristos ne-a avertizat și ne-a spus că în vremea aceasta din urmă oamenii se vor răci (nu vor răci), se vor răci.

         Dragostea celor mai mulți se va răci până la „îngheț”, și nu va mai fi pace între oameni; se vor urî unii pe alții, se vor ridica unii împotriva altora, se vor isca războaie nimicitoare și așa mai departe.

          Toate lucrurile acestea sunt arătate în Scriptură de două mii de ani, numai că ceea ce ne uimește, este faptul că mulți oameni care au primit credința curată, adevărată, așa cum am primit-o fiecare dintre noi, acum, în vremea din urmă, influențați de lumea condusă de dumnezeul ei, caută să Îl scoată pe Domnul Isus Cristos din viața Bisericii și fără El, totul este deșertăciune și goană după vânt, după cum spune Înțeleptul.

            Am să explic ce înseamnă lucrul acesta.

          Se aud voci tot mai multe că Domnul Isus Hristos nu s a născut în data în care noi cu toții sărbătorim Nașterea Lui și nu ar trebui să-L mai sărbătorim, nici vara, nici iarna...

          Se aud tot mai multe voci care spun că, Cina cea de taină este doar parte din program și doar un exemplu a ceea ce ne-a învățat Domnul.

            Stau și mă întreb: de unde vin în vremea aceasta, atâtea „învățături” și „interpretări” ale Cuvântului sfânt? Oare, nu cumva, „cineva” cu coarne, și-a băgat coada?

            Este de mirare, oare, faptul că, nu-L mai sărbătorim pe Domnul Isus în adunare, ci facem „programe”, în care ne arătăm „talentele”...

            Și mă gândesc la faptul că ori de câte ori citim în scriptură și oricât de câte ori ne uităm la noi înșine, ar trebui să Îl sărbătorim pe Domnul Isus Cristos în viața noastră, pentru că de la El avem „ființa, viața și mișcarea”. Fără El nu suntem nimic.

           Dacă citim că Domnul Isus Cristos a înviat-o pe fetița lui Iair, pe fiul văduvei din Nain; sau când citim că l-a înviat pe Lazăr, ar trebui să-L sărbătorim pe Domnul Isus Cristos, dătătorul vieții. Să facem de fiecare dată o sărbătoare deosebită când citim în Scriptură că Domnul Isus i-a vindecat pe toți aceia care au venit la El, sau care au fost aduși la El.

            Să-L sărbătorim și să facem o sărbătoare specială pentru Domnul Isus când citim în Scriptură că Mântuitorul a murit pe cruce pentru noi.

            Să facem o sărbătoare în cinstea Mielului lui Dumnezeu când citim în scriptură că S-a înălțat la cer spunându-ne că, se duce să ne pregătească și nouă un loc pentru ca să fim cu El.

            Ar trebui să facem pentru Domnul Isus Cristos și pentru numele Lui o sărbătoare la fiecare întâlnire a noastră, la părtășie frățească.

            Întotdeauna să-L sărbătorim pe Isus, Fiul lui Dumnezeu.

         V-a zice cineva, că noi pe Domnul Îl sărbătorim. Suflete dragi Domnului, să nu ne înșelăm singuri.

       De fapt sărbătorim cântăreți, sărbătorim predicatori invitați, sărbătorim „ziua femeii”, sărbătorim „ziua recoltei” sărbătorim orice altceva și pe Domnul Isus Cristos Îl dăm la o parte.

            Este și El printre noi, dar sărbătoarea este a noastră. Domnul să ne ierte.

            Am învățat din Scripturi să mă uit prin credință spre Golgota, înălțimea pe care Isus Cristos, a fost adus ca Miel de jertfă pentru păcatele noastre.

            El nu mai este acolo!

            Însă, Domnul Isus, a stat acum două mii de ani, atârnat pe cruce și prin credință mă uit și văd un „fir roșu” care curge din rănile Domnului Isus.

            Este sângele Lui sfânt spre care mă uit și sunt izbăvit, sunt mântuit prin jertfa Sa, ca și Rahav din Ierihon, împreună cu casa ei, salvați prin firul cărămiziu atârnat la fereastră.

            Mă uit la rănile Domnului Isus: mă uit la rana din coasta Sa, mă uit la rănile pe care le-au produs piroanele în mâini și picioare și văd în rănile sale vindecare pentru tot trupul meu.

Isaia 53:5c „…și prin rănile Lui suntem tămăduiți.”

           Mă uit la coroana de spini pe care a purtat o Domnul Isus, mă uit la spinarea Sa brăzdată de biciul roman și de nuielele lui Pilat și văd cât de mult a suferit Isus, Domnul, în locul meu.

          Mă uit spre Domnul Isus, pentru că acolo la Golgota, a scris rețeta eliberării, a vindecării, a  mântuirii pentru fiecare dintre noi.

           Mă uit cu mare drag și recunoștință, spre „rețeta” scrisă în moartea Sa și citesc faptul că sunt vindecat în rănile Lui, că acolo a țintuit păcatele mele și suferințele pe care le-a luat asupra Sa. Mai citesc în crucea Domnului faptul că, Isus a murit în locul meu pe cruce și asta mă face să trag nădejde că nu mă va lăsa din mâna Sa.

        Citesc toate lucrurile acestea în crucea Mielului sfânt și fac din Domnul meu o sărbătoare veșnică, zi de zi.

            Îl port în inima mea zi de zi, stau de vorbă cu Domnul Isus și Îi mulțumesc pentru toate lucrurile pe care le-a făcut pentru mine. Te încurajez, suflet drag să privești prin credință și tu spre suferințele Domnului Isus și să-I aduci ca jertfă mulțumiri.

            Dumnezeu să ne binecuvânteze. Amin!